Languages


   

BITSoftware, distribuitor autorizat GoogleApps

 

Lucraţi cu o mulţime de informaţii zi de zi, iar unele dintre ele aţi vrea să le faceţi cunoscute şi colegilor dumneavoastră în timp real. Faceţi referate, lucraţi la proiecte sau scrieţi diverse materiale împreună cu colegii de serviciu, pe acelaşi document, în acelaşi timp. Iar toate lucrările, indiferent că sunt sub formă de text, de tabele sau prezentări, sunt salvate în acelaşi loc şi pot fi accesate de la orice computer, bineînţeles, de cei care au primit acces la document. Şi asta pentru că Google Apps este o soluţie găzduită în cloud, adică poate fi accesată oriunde ai o conexiune la internet, aplicaţiile fiind disponibile din centrele de date ale Google, fără a fi nevoie de o infrastructură care să le suporte.

Acum, puteţi achiziţiona şi implementa Aplicatiile Google pentru business prin BITSoftware, partener autorizat GoogleApps. Google Apps de la BITSoftware înseamnă nu numai achiziţia unui abonament anual, ci şi servicii profesionale de instalare şi migrare, şcolarizare utilizatori şi integrare cu alte aplicaţii. Utilizând instrumente precum Gmail, GTalk, Calendar Google, Documente Google, Grupuri Google şi Site-uri Google puteţi reduce costurile IT şi ajuta angajaţii să colaboreze mai eficient, totul pentru doar 50$ pe utilizator/pe an.

Google Apps este disponibil în cinci ediţii: Standard (ediţie gratuită), Premier (include funcţionalităţi extinse, garanţie şi instrumente de migrare), Educaţie, Administraţie şi Non-profit.

Abonamentul Google Apps Premier (50$ pe utilizator/an) include:

- Spaţiu de stocare de 50 de ori mai mare decât media pe industrie (25GB/utilizator)

- Interoperabilitate cu BlackBerry, Microsoft Outlook şi altele

- Acces mobil la email, calendar şi mesaje instant

- Unelte automatizate de migrare (de la Microsoft Outlook, Lotus Notes)

- Disponibilitate garantată 99,9% şi suport de la Google 24/7

- Securitate sporită a serviciului de email, mai puţin spam, mai puţină publicitate

TOP
.